NICOLAE ECOBESCU – UN DIPLOMAT ÎN SLUJBA ROMÂNIEI

Diplomația secolului al XX-ea s-a dovedit a fi una dinamică, datorită desfășurării unor evenimente care au implicat state și lideri politici în configurarea unei noi ordini mondiale a lumii.

Atât în prima jumătate a acestui secol, dar mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada Războiului Rece, România încerca să-și găsească un echilibru între Uniunea Sovietică și statele occidentale, iar diplomații români au jucat un rol esențial în această strategie.

Nicolae Ecobescu este unul dintre acești diplomați români, fiind pregătit să navigheze în cadrul acestor realități complexe, înțelegând importanța diplomației în menținerea suveranității României.

Activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și-a început-o în anii ’50. Admiterea României în O.N.U. în decembrie 1955, a reprezentat un pas important pentru Nicolae Ecobescu, unde mai bine de un deceniu, 1959-1969, a reprezentat România, atât la New York cât și la Geneva, în ceea ce înseamnă diplomația multilaterală, ca: membru al delegației la opt sesiuni ale Adunării Generale a O.N.U. (1959-1971); reprezentant permanent pe lângă Oficiul European al O.N.U., inclusiv instituțiile specializate ale Națiunilor Unite și Comisiei Economice Europene, cu sediul la Geneva (1963-1969); șef al delegației țării noastre în Comitetul celor 18 state pentru dezarmare (1967-1969).

Această perioadă petrecută la O.N.U. a fost marcată de o serie de evenimente internaționale ”fierbinți”: zidul Berlinului (17 august 1961); criza rachetelor din Cuba (1962-1963), asasinarea președintelui J.F. Kennedy (noiembrie 1963); războiul din Vietnam – faza americană; schimbarea lui N.S. Hrușciov (1964); Orientul Mijlociu (1967); Praga (1968). Rolul diplomaților români a fost esențial în luarea poziției României fața de aceste evenimente, printre aceștia fiind și Nicolae Ecobescu, alături de Mircea Malița, Corneliu Bogdan, ministrul Afacerilor Externe – Corneliu Mănescu, prim-ministrul Consiliului de Miniștri – Ion Gheorghe Maurer și liderii politici a statului român la acea vreme – Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.

Ca adjunct al ministrului Afacerilor Externe, 1969-1973, a fost implicat în rezolvarea a patru mize de interes politic major, la sesiunea a XXVI-a a Adunării Generale a O.N.U., și anume: restabilirea drepturilor legitime ale R.P. Chineze; alegerea unui nou Secretar General al O.N.U. – votul României și influența acesteia asupra votului unor state în alegerea ambasadorului Austriei la O.N.U., Kurt Waldheim, a fost hotărâtor, fapt amintit de domnul ambasador într-una din discuțiile purtate, vizita acestuia în România, în august 1973, fiind ca semn de mulțumire, de precizat că pe lista  pentru alegerea secretarului general O.N.U. a fost și Corneliu Mănescu, ministrul Afacerilor Externe al României; organizarea Conferinței mondiale consacrate dezarmării, o temă asupra căruia domnul ambasador Ecobescu i-a consacrat o mare parte din activitatea diplomatică; conflictul indo-pakistanez, în urma căreia partea de Est a Pakistanului a devenit Bangladesh, stat independent de Pakistanul de Vest.

În calitate de șef al Protocolului de Stat al României, 1973-1983, a asigurat organizarea vizitelor la nivel înalt în țara noastră, a unor importanți lideri politici ai vremii, precum și unele particulare: Maurice Schuman-ministrul Afacerilor Externe al Franței (1973); Mohammad Reza Pahlavi – șahul Iranului (1973); Juan Domingo Peron – fost președinte al R. Argentina (1973);  Anwar as-Sadat – președintele R.A. Egipt (1974); Henry Kissinger – secretarul de Stat al S.U.A. (1974); Yasser Arafat – președintele O.E.P. (1974); Gerald Ford – președintele S.U.A. (1975); Menahem Begin – prim-ministru al Israelului (1977); Hua Guofeng – prim-ministrul R.P. Chineze (1978);  Helmut Schmidt – cancelarul R.F. Germania (1978); A.A. Gromâko – ministrul Afacerilor Externe al U.R.S.S. etc. Putem adăuga și organizarea desfășurării vizitelor oficiale la nivel înalt și în afara țării, atât în statele socialiste, cele occidentale (Franța, Italia, Anglia, R.F. Germania, S.U.A.), în America Latină sau pe continentul african.

De asemenea, un rol important datorită imaginii României pe plan extern în anii ’70, pe linia protocolului de stat, domnul ambasador Nicolae Ecobescu s-a ocupat și de organizarea la București, a unor conferințe internaționale: a 29-a sesiune a Comisiei Economice a O.N.U. pentru Europa (19-29 aprilie1974); Conferința Mondială a Populației (august 1974); Conferința europeană a comitetelor naționale UNICEF (18-20 iunie 1975) ș.a.

Pe linia reprezentării diplomatice a României, Nicolae Ecobescu a fost numit ambasador în Republica Elenă (1983-1990), unde a contribuit la aprofundarea relațiilor româno-elene. Vizita lui A. Papandreu – prim-ministrul R. Elene în România (17-18 decembrie 1983), Conferința internațională pentru denuclearizarea Europei, desfășurată la Atena (februarie 1984), Conferința țărilor balcanice la nivel de experți – Atena (februarie 1984), Conferința pentru securitate și cooperare în Europa la nivel de experți – Atena (martie 1984), 14 mai 1984 – are loc un schimb de mesaje la nivel înalt româno-elen sunt câteva din reperele acestor relații bilaterale.

Activitatea științifică a reprezentat pentru diplomatul de carieră Nicolae Ecobescu, o preocupare constantă. A deținut funcția de director al Institutului Român de Studii Internaționale (1992-2005) și al Revistei acestui institut (1995-2005). De remarcat faptul că a fost inițiatorul creării Direcției Arhive Diplomatice a M.A.E. după 1990, astăzi fiind din păcate redusă la nivel de compartiment. Sub egida Fundației Europene Titulescu a coordonat colecția de documente, studii și articole România-Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece, care a ajuns la 17 volume, printre acestea se figurând relațiile României cu S.U.A., R.F. Germania, Uniunea Sovietică, fiind un aport important la istoria politicii externe a țării noastre.

În încheiere putem spune că diplomatul, omul prin excelență, Nicolae Ecobescu, a fost un promotor fervent al intereselor României pe scena internațională, militând pentru o politică externă echilibrată și independentă, care să apere suveranitatea națională a țării noastre.

Dr. Constantin Moraru

Consilier superior – Arhivele Naționale ale României